Sighişoara, întemeiată în secolul al XIII‑lea de către coloniştii germani, a jucat un rol important în cadrul istoriei Transilvaniei, evidenţiindu‑se, în special, în domeniul meşteşugurilor, ale cărui tradiţii, în cadrul breslelor, se întinde pe o perioadă de secole. Epoca modernă găseşte oraşul sub impactul procesului de modernizare, care a determinat o rupere a tradiţiei breslelor şi, implicit, o modificare a structurii etnice a populaţiei oraşului, fără însă a modifica preponderenţa saşilor. Secolul al XVIII‑lea găseşte urbea de pe Târnava Mare într‑o situaţie complicată. Afectată grav de numeroasele încartiruiri de trupe şi de epidemii repetate de ciumă, la începutul lui 1700, puţine dintre familiile care au participat la întemeierea oraşului şi la evoluţia acestuia, în vremurile sale de glorie, mai erau în viaţă. Din punct de vedere economic, sistemul breslelor intră în declin. Prima breaslă afectată este cea a aurarilor, prinsă în diverse procese cu privire la calitatea muncii depuse şi la valoarea produsului finit. Apoi cositorarii erau puternic concuraţi de produsele de import din sticlă şi faianţă, la fel şi ţesătorii.(din „Introducere”)