Poemele Elinei Adam au ceva din aerul de început al poeziei Angelei Marinescu ori al Norei Iuga, fără accentele de disperare a celei dintâi și fără alinturile celei de a doua. E, desigur, o înrudire de esență și nu una de contagiune formală. Le apropie pendularea între un eros sublimat și un thanatos cu ramificații vag identificabile în realitatea imediată și, mai ales, aceeași feminitate neliniștită în care se înghesuie visele și fantasmele copilăriei, sensibilitățile și speranțele adolescenței, împlinirile, speranțele ori deziluziile maturității. Hotărâtor, definitoriu, omniprezent rămâne mirajul inocenței, ce nu are nimic spectaculos în afara vieții înseși, măsurată, precum vârsta copacilor, de inelele mereu crescătoare ale anilor. Calmul și aparenta neutralitate ale poeziei sale sunt cele ale apelor adânci care ascund vaduri înșelătoare și vârtejuri imprevizibile. Dacă va persevera în aceeași direcție, Praguri poate fi cartea care o va impune pe Elina Adam în atenția celor ce recunosc și prețuiesc poezia și simțirea autentice.

Vasile Igna