„Prima întâlnire cu Generalul Titus Gârbea a avut loc în 1983. Nepoata generalului lucra la Școala Generală Nr. 1 din comuna Starchiojd, județul Prahova, colegă fiind cu Gheorghe Anghelescu, trimis acolo să predea Istorie, prin repartiție guvernamentală, începând cu anul 1980. Nu era un serviciu de navetă, între București și Starchiojd fiind circa 120 km, așa cum își doreau absolvenții, mai ales după 1981, când marile centre urbane fuseseră închise pentru cei care terminau facultatea, iar stabilirea domiciliului chiar la locul repartiției, procedură ce implica și schimbarea buletinului, devenise o măsură practicată de autoritățile locale, atunci când tinerii nu mai aveau încotro. La Starchiojd a auzit pentru prima oară profesorul de istorie Gheorghe Anghelescu de generalul Gârbea, și nici n-ar fi putut să audă din altă parte, fiindcă nici unul din cele 11 volume dactilografiate, cu titlul Jurnal, nu ajunsese la vreo editură, pentru a fi încredințate tiparului. Despre apariții la televiziune, sau convorbiri la postul național de radio nici nu s-ar fi pus problema. De aici și prima întrebare la care doream să aflăm un răspuns: Era generalul Gârbea dispus să ne povestească despre oameni și întâmplări din viața sa? Nu eram la prima experiență de acest fel. Împreună cu Gheorghe Anghelescu avusesem mai multe întâlniri cu filosoful și publicistul Grigore Popa, condamnat de regimul comunist la 19 ani temniță grea (25 martie 1945-1 aprilie 1964). La fel, într-un interval mai scurt, cu Generalul Constantin Anton, Șeful Jandarmeriei Române la 23 august 1944, care avusese o detenție grea, efectivă, de 12 ani. Aflasem atunci detalii despre condițiile din închisorile regimului comunist, viața în celular și rețelele de solidaritate, ca formă de rezistență în fața măsurilor sistematice de înfometare și distrugere fizică. Octavian Roske începuse să noteze pe la sfârșitul anilor 1970 și în decursul anilor 1980 despre tristele amintiri, chiar dramatice, de la „munca patriotică” desfășurată în Dobrogea de studenții și profesorii de la Universitatea din București, de la despre starea critică a învățământului și starea dezastruoasă a patrimoniului cultural-național (prezentate în mai multe rânduri, cu viu și deosebit interes, de ziariștii la postul de Radio „Europa Liberă”), și nu în ultimul rând, despre amintirile lui Radu Ciuceanu, profesor de istorie și arheologie, luptător în rezistența anticomunistă, condamnat și el în 1949, la 15 ani temniță grea. Paginile scrise după dictare erau păstrate în diverse ascunzători, cu speranța că într-o zi vor putea fi scoase la lumină, cea mai importantă dintre ascunzători, în perioada 1980-1990, fiind chiar locuința lui Gheorghe Anghelescu, în apropierea Pieței „Domenii”, pe strada Caraiman, la nr. 81. […]

Interviul, în forma sa tipărită, nu respectă ordinea cronologică a înregistrărilor. La început amintirile, evocările, schițele biografice au venit pe un flux liber, fără ghidajul întrebărilor sau o eventuală orientare tematică. Ne-am organizat din mers, după ce am reușit să dublăm mărturiile cu un fișier de probleme, construit după parcurgerea surselor de care dispuneam atunci: articole și volume de istorie militară, înregistrări de la Europa Liberă, presă din exil, colecții de documente și altele. Ajunsesem ca înainte de fiecare interviu să construim un set de întrebări care să ducă la conturarea unui eveniment sau la considerații ce țineau de doctrina militară a epocii evocate. Nu am urmărit o înșiruire cronologică a mărturiilor, ci mai curând stabilirea unor linii tematice. După ce stabileam împreună punctajul interviului, Gheorghe Anghelescu pleca la Generalul Gârbea, unde, timp ce mai multe ore, avea loc discuția. Preluam apoi casetele, pe care le datam, însoțindu-le și de un scurt rezumat. Din păcate, o bună parte din ele, din cauza condițiilor de depozitare, n-au mai putut fi transcrise după 1990. Mai precis, s-a conservat circa o zecime din cele aproape 100 de ore înregistrate pe casete cu bandă magnetică, mai ales anii 1983, 1984 și 1985. În mod paradoxal, distrugerea unor secvențe întinse din seria interviurilor cu Generalul Gârbea face și mai valoroasă restituirea textului din acest volum.” (Gheorghe F. Anghelescu, Octavian Roske)