Tudor Arghezi. Stilistica prozei
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Tudor Arghezi. Stilistica prozei este un studiu remarcabil prin densitatea ideilor și versatilitatea instrumentelor de lucru. Vlad Preda se folosește cu prisosință de cadrul mai larg al criticii și istoriei literare, pentru a sfârși să aplice o analiză stilistică prozei argheziene ce nu se subsumează criteriilor genului, dar oferă un maximum de poeticitate și ironie la adresa societății sale. Autorul este atent la modulațiile limbajului, la impulsul pamfletar și la suflul absurdului, când perspectiva nu devine de-a dreptul romantică, iar lumea un bâlci straniu, nu le separă, ci le așază într-un puzzle imens ce conferă imaginea unui prozator complex care valorifică o tradiție a prozei poetice românești și deschide noi perspective ce se prelungesc în contemporaneitate. Prin Tudor Arghezi. Stilistica prozei se face un pas important în decriptarea sensurilor unor astfel de pagini, în care narativitatea firavă este pusă în lumină de o stilistică sui-generis, ce se înscrie firesc în gestica argheziană, revărsată într-o manieră barocă în scriitura sa hâtră și cameleonică.