Teologia creștină și, implicit, teologia frumuseții s-au dezvoltat pe baza arătării slavei lui Dumnezeu, pe baza revelației Sale. Slava lui Dumnezeu este cea care răzbate din fiecare carte a Sfintei Scripturi și care naște în lectorul biblic dorința de mântuire. Încă de la începutul ei, Biblia ne prezintă unul dintre cele mai impresionante discursuri ale slavei lui Dumnezeu: creația. Creația lui Dumnezeu are loc sub semnul slavei și al frumuseții, apariția lumii ex nihilo fiind prin excelență frumoasă, pentru că Însuși Dumnezeu acționează asupra ei și o modelează. Gratia perficit naturam, non supplet. În fața Frumuseții arătate și manifestate, omul nu poate decât să o privească, să o guste, să o contemple și să plece, să se îndrepte spre ea. Frumusețea divină apare în forma văzută în Biserică prin ierarhie care, așa cum o numește H.U. von Balthasar, este o ierarhie obiectivă, capabilă să primească și să ofere frumusețea divină primită, atât prin treptele angelice ale ierarhiei cerești, cât și prin Taine, care sunt saltul intervenției lui Dumnezeu direct în ierarhia bisericească. Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul și Toma dʼAquino, embleme ale creștinismului și dascăli ai Bisericii, sunt acei teologi care au trezit în mințile cititorilor lor multe chestiuni demne de analizat. Învățătura lor este una divină, inspirată și demnă de primit, citit, analizat și contemplat. Această teologie a lui Dionisie și a lui Toma este învăluită în frumusețea tainei și a revelației lui Dumnezeu, frumusețea divină strălucind din fiecare cuvânt spus sau scris de acești doi corifei ai gândirii teologice. (Autorii)