Modernitatea nu le-a adus românilor numai necazuri, precum căderea sub dominație otomană, războaiele ruso-austro-turce duse pe teritoriul lor, grecizarea și levantinizarea la vârf, intrarea Bucovinei în sistemul statal austriac, pierderea Basarabiei și ocupația militară rusească. Ea a favorizat, în același timp, trecerea la cultura în limba română, dezvoltarea sentimentului național și a conștiinței unității tuturor românilor, edificarea instituțiilor proprii în acord tot mai mare cu Occidentul, unitatea statală, independența politică, înălțarea României la rangul de regat european, întregirea statului cu teritoriile locuite majoritar de români, ca și o viață culturală de înalt nivel, sprijinită de autori și artiști de rezonanță europeană și mondială, ca A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu. Criza politică interbelică și dictaturile extremiste care au târât țara în pragul neantului, prin amenințarea cu dizolvarea totală, pierderea de teritorii și vieți, prin participarea la Holocaust și la dublul război – în Est și în Vest –, instaurarea dictaturii de extremă stângă pentru jumătate de secol – și exterminarea în Gulag a României burgheze – nu au anihilat forța regeneratoare a națiunii române, permițându-i să se reconstruiască, să se redefinească și să fie, cu bune și cu rele, ceea ce este astăzi. Al doilea volum al Istoriei românilor a lui Ovidiu Pecican nu face concesii, ci prezintă lucrurile neconcesiv, cât mai aproape de ceea ce au fost, într-o retrospectivă unică, fără precedent, adusă până la zi, din care nu lipsesc nici conaționalii minoritari, nici românii risipiți în largul lumii. O lectură obligatorie, care redimensionează cunoașterea trecutului într-o manieră magistrală...