Chemarea din Interior. Desavarsirea Telului Suprem. Un ghid care ne ajuta sa constientizam propriul scop cu care am venit pe lume
Pret de lista:
|
5500
|
Preț: |
4950 |
Reducere: |
550 lei (10%) |
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 7 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Un ghid care ne ajută să conștientizăm propriul scop cu care am venit pe lume.
Cartea psihoterapeutului Robin Wildt Hansen este un studiu psihologic menit să analizeze toate circumstanțele care ne pot mobiliza sau demobiliza de-a lungul vieții să ne atingem Țelul Suprem. Autorul definește Țelul Suprem drept realizarea care oferă un sens, o semnificație decisivă vieții fiecărei persoane: „este misiunea ta individuală în lume”, este conexiunea cu inima și cu Structura ta Superioară.
La ora actuală, există deja o literatură importantă care se referă la dezvoltarea personalității. Apreciez că și această carte este una dintre cele mai lucid scrise și, prin urmare, deosebit de utile pentru evoluția personală. (Prof. univ. dr. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN)
Chemarea din Interior. Desăvârșirea Țelului Suprem abordează mai multe probleme frecvent întâlnite: Ce se întâmplă după ce faci saltul și începi să lucrezi la acel proiect special? Ce se întâmplă după ce ți‑ai lăsat serviciul sau ți‑ai alocat o parte din timp pentru a face ceva mai însemnat decât munca ta de zi cu zi? Cum te asiguri că te ții cu adevărat de treabă pentru a transforma acel proiect în realitate? Și cum o faci bine, asigurându‑te nu doar că faci și tu tot ce poți, ci că te și dezvolți odată cu proiectul, astfel încât rezultatul să fie chiar mai bun decât maximul pe care îl puteai oferi când ai pornit la drum?
Există multe capcane pe parcurs – așa cum spune Seneca în citatul de deschidere al cărții: „Pe căi anevoioase se ajunge la stele”. Așadar, această carte, în loc să se concentreze pe credința că poți face asta, sau ceva similar, aprofundează detaliile despre cum să depășești numeroasele obstacole pe care, probabil, le vei întâlni în calea ta. (ROBIN WILDT HANSEN)
O carte motivantă și ușor de citit, care te îndeamnă să treci la fapte. Un mic ghid de buzunar pe care îl putem consulta de fiecare dată când simțim că avem nevoie de inspirație din universul lăuntric.
În societatea românească modernă, în care există o mentalitate formată pe supraviețuire, Chemarea din Interior ne oferă o perspectivă diferită și ne invită să reflectăm atât la valorile noastre personale, cât și la adevărul nostru interior și să acționăm în conformitate cu acestea. (OANA GROSU, psiholog și psihoterapeut)
Când Robin mi-a dăruit această carte, am descoperit că este scrisă într-un mod cât se poate de personal, iar experiențele și concluziile sale sunt dublate de explicații cu rădăcini bine înfipte în psihologie și neuroștiințe. Mi-am dat seama că am în față un ghid care nu îmi vorbește despre lucruri pe care le cunoșteam sau intuiam deja. Atunci am știut că această carte merită tradusă și în limba română. (VERONICA PREDA, traducătoarea cărții)