Două au fost coordonatele vieţii Sfântului Isidor. Din tinereţe a fost dedicat pe de-o parte ascezei, desăvârşirii personale şi urcuşului duhovnicesc, iar pe de altă parte iubirii faţă de aproapele şi grijii pentru îndreptarea şi salvarea a cât mai multor suflete, prin epistolele pe care le-a trimis cu dragoste şi smerenie. Colecţia patristică editată de abatele Migne, în volumul 78, a publicat 2012 scrisori aparţinând Sfântului Isidor, după o veche colecţie de texte, pregătită între anii 450-550 în Mănăstirea Achimiţilor din Constantinopol. Corespondenţa Sfântului Isidor reflectă o personalitate puternică, cu o remarcabilă formaţie clasică şi teologică.

El se inspiră din Sfânta Scriptură, dar şi din scriitorii creştini din primele veacuri, cum ar fi Clement Alexandrinul. Scrisorile cuprind referinţe la numeroase probleme ale mediului, timpului şi preocupărilor sale spirituale: preoţie, biserică şi ierarhia ei, conducerea imperiului, morala, asceza, desăvârşirea şi dogmatica. Om plin de curaj şi fără prejudecăţi, Sfântul Isidor îi critică şi îi judecă pe împăraţi, episcopi şi dregători de tot soiul, previne şi sfătuieşte la toate nivelurile şi în orice moment. Una dintre celebrele sale sentinţe îi oglindeşte parcă întreaga existenţă şi luptă duhovnicească: „căci viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvântul strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, vor face o icoană a toată filosofia”.