Raportarea mea la această carte nu poate fi decât subiectivă, câtă vreme am fost, la rândul meu, implicată în editarea critică a Molitfelnicului alcătuit de părintele Ioan Zoba din Vinț și tipărit la Alba Iulia în 1689, o carte fascinantă datorită poeziei și subtilității limbajului folosit de traducător, pe care mi-am dorit mulți ani să o pot pătrunde și dincolo de farmecul irezistibil al exprimării. În sfârșit, această dorință e îndeplinită și satisfacția e cu atât mai mare cu cât cel care o oferă, mie, dar și tuturor cititorilor acestui volum, se dovedește a fi un mânuitor al ideilor și cuvintelor la fel de destoinic ca și truditorii la traducerea pentru întâia dată în românește a textelor Sfintelor Taine: marele cărturar ardelean deja amintit și contemporanii săi mult mai celebri și atunci, și astăzi, mitropoliții Dosoftei al Moldovei și Antim al Ungrovlahiei.

Stăpânind temeinic limbile sacre și domeniul teologiei, Mihail K. Qaramah a realizat, prin acest studiu al istoriei Molitfelnicului românesc, o curajoasă incursiune într-un trecut pe care nimeni mai înainte nu l-a disecat cu atâta profesionalism. Bine ar fi ca acest demers să fie molipsitor, pentru ca și alte cărți de cult să se bucure de un tratament similar și să putem avea cât mai curând o imagine de ansamblu, clară și detaliată, a efortului prin care limba română și-a câștigat statutul de limbă liturgică. Ar fi o cale sigură de recuperare a acelei măreții a trecutului Bisericii noastre despre care se vorbește cu atâta patos în literatura științifică, dar care deocamdată este mai mult rezultatul intuiției decât al argumentării susținute cu documente (Dr. Ana Dumitran - Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia).