„Militarii români din armata austro-ungară, una multinațională, ce reflecta structura etnică a imperiului muribund, au fost prinși, în timpul războiului din anii 1914-1918, într-o dilemă tragică, aceea între loialitate dinastică față de împăratul de la Viena, care era concomitent și rege al Ungariei, și cea față de națiunea din care făceau parte. […] Relativ puțini voluntari, scăpați din infernul războiului și al prizonieratului, și-au scris, cu deosebire, în perioada interbelică, povestea lor, cel mai adesea dramatică. Dintre scrierile memorialistice mai cunoscute amintim pe cele ale lui Petre Nemoianu, Voicu Nițescu, Elie Bufnea, Pompiliu Nistor, Simion Ghișa, Victor Cădere ș.a. Multe alte mărturii, mai ales ale simplilor voluntari, au rămas necunoscute, ele fiind parțial recuperate relativ târziu. […] Editura Militară pune la dispoziția publicului cititor din România o mărturie inedită a unui voluntar cu rol important în mobilizarea militarilor români ardeleni, bănățeni și bucovineni, prizonieri în Rusia, pentru cauza națională. Autorul este locotenentul Emil Deciu, menționat nu de puține ori în lucrările și memoriile care analizează subiectul voluntariatului. Mărturia lui, chiar dacă incompletă, din cauza vitregiei vremurilor, se alătură astfel celorlalte contribuții apărute între timp pe acest subiect, completându-le cu o viziune proprie.” (Petre Otu)

„Plecând în anul 1914 din Biserica-Albă, unde am fost mobilizat, am parcurs până la întoarcerea în Lugoj, unde am sosit acum și unde am fost demobilizat, următoarele distanțe: Biserica-Albă–Pasul Tucla în Carpați: 800 km, Pasul Tucla–Brody la frontiera rusă: 300 km, Brody–Orenburg la frontiera Asiei: 3.000 km, Orenburg–Vladivostok: 5.500 km, Vladivostok–Constanța: 20.000 km, Constanța–Lugoj 800 km; total, nesocotind și drumurile făcute repetat: 30.400 km. […] Aducem mulțumită bunului Dumnezeu că ne-a dat destulă tărie să ne îndeplinim această datorie față de Neam și Patrie și-l rugăm să ne ajute, ca să ne putem continua cu pace în România liberă drumul vieții noastre, în neatârnare și în frățietate veșnică și neturburată.” (Emil Deciu)