Cărțile? Pentru Părintele Iosif Zoica sunt identități-martor. Cu o conștiință ghemuită în cochilia unui bun-simț și a unei smerenii exemplare, autorul duce cu sine câteva biblioteci: citite, analizate, valorificate sapiențial, asumate ca daruri, rostogolite printre propriile-i idei și, în fond, așezate în rostul lor bun. Căci ce altceva sunt cărțile din bibliotecile interioare dacă nu trepte prin care urcăm spre propriile înălțimi harice, descoperindu-le și potențându-le. Teolog și filolog pasionat, Părintele Iosif Zoica deține tot instrumentarul conceptelor pentru a putea empatiza cu mesajul din miezul cărților, asupra căruia stăruie în tihnite analize. Nu le plasează la întâmplare în harta ideatică a volumului, ci selectează, cu o anume franchețe, tocmai mesajele asupra cărora cititorul s-ar cuveni să stăruiască îndelung, mai ales că undeva, în subsidiar, se insinuează riguros tocmai principiul care determină punerea în lumină a cărților unor teologi, poeți, prozatori, eseiști, filozofi sau antropologi: „...s-a ajuns ca nimeni să nu mai aibă grijă de nimeni”. O atare luciditate, ancorată nedisimulat în conștiința că traversăm un timp problematic și vulnerabil, impune și un posibil leac: ca să poți vindeca rănile, trebuie să depistezi boala, să o identifici, abia apoi să încerci remediile; or, acesta este tocmai principiul după care se nasc cărțile cu rol curativ; a spus-o simplu filozoful de la Păltiniș: cultura este o infinită medicină!

Diana Câmpan