O farama de sare este un roman fascinant, avand ca tema principala cautarea de sine si legatura cu divinul in mijlocul haosului si violentei. Elementele naturale si supranaturale se intrepatrund, creand o atmosfera plina de mister, iar calatoria prin lume a personajului principal, desenat cu profunzime, ii dezvaluie trairile interioare si capacitatea de a percepe realitatea din jurul sau intr-un mod diferit de ceilalti. Textul pastreaza cititorul in tensiune si intriga, captivandu-l si starnindu-i curiozitatea si il indeamna sa reflecteze asupra semnificatiilor ascunse dincolo de cuvinte.

Iuliu adormise in patul din odaia lui. In padure, cerbul revenise la viata, iesise din trupul sau, iar el redeveni om pentru o singura clipa. In acea clipa deschise ochii si o privi pe Iulia. Arata din nou asa cum o stia, cu pletele aurii raspandite pe vesmantul alb ca un abur si cu albastrul acela al ochilor pe care se straduise sa-l zugraveasca in tablourile sale. Apoi cerbul se ridica de langa el si galopa inapoi spre lumea din care venise. Inelul rosu din jurul inimii se sterse.
Camasa ii era naclaita de sange si il cuprinse un frig cumplit, desi erau in toiul verii. Apoi il vazu pe Vasile razand si dintr-odata era acasa, copil din nou, si stateau cu totii asezati pe prispa intr-o clipa de ragaz. El cioplea cu cutitul lui o bucata de lemn de tei. Trecuse vamile vazduhului.

Zgomotele luptelor se estompasera. Poate ca tovarasii lui aveau sa-l gaseasca, cand veneau sa-i ridice pe cei morti, iar daca nu, padurea avea sa-l inghita curand, caci ce era el mai mult decat un bulgare de pamant si o farama de sare, o picatura de apa si o gura de aer. Iuliu nici macar nu mai era acolo, in trupul care zacea in iarba. Era deja in miile de vanturi care scuturau muntii, in toate ploile care urmau sa cada peste ei si in puful papadiilor care pluteau prin aerul cald, deasupra poienilor inflorite.