„Cât de mult şi cât de tare s-au bătut românii cu ungurii?” Refuzând să ia de-a gata răspunsul clasic (devenit clişeu) la această întrebare, adică „Foarte mult! Şi foarte tare!”, Sorin Mitu sondează, într-un efort intelectual cu conotaţie cvasianiversară, un întreg mileniu de convieţuire româno-maghiară. De la Tuhutum şi „ducele Gelou” până la Corneliu Vadim Tudor şi Orbán Viktor, istoria încrucişată a celor doi presupuşi adversari istorici se dovedeşte a fi mai puţin cataclismică decât credem (sau ne-ar plăcea să credem). Fie că au locuit în acelaşi spaţiu, precum în Transilvania, fie că au fost despărţiţi de Carpaţi, românii şi ungurii împart o istorie comună în care au fost şi aliaţi, şi rivali, în care au luptat unii împotriva celorlalţi şi împreună contra aceluiaşi inamic, în care şi-au exprimat, prin creaţii artistice, folclor sau simple glume, viziunea asupra alterităţii, dar şi simpatia faţă de Celălalt.