Există, în poezia lui Riri Sylvia Manor, ceva care o diferențiază net de alte „voci poetice”, obligându-te să găsești un epitet pentru această voce poetică, să inventezi un cuvânt nou pentru a descrie această nouă poezie. Simțind că tentativa ta ar fi hazardată, revii la vechea recuzită terminologică, ce nu te mulțumește decât în parte, dar știi că rămâne încă cea mai bună soluție. Termenii cei mai potriviți par a fi autenticitate, prospețime, inocență.
La Riri Sylvia Manor frapează capacitatea de a transforma autobiograficul în poezie adevărată. Banale sau mai puțin banale întâmplări trăite de ea se transformă, în poezia ei, imaginar, afectiv, intelectual trăite de cititorii săi ca tot atâtea întâmplări ce i-ar implica, i-ar angaja afectiv și pe ei. Dacă o face sau nu cu „inocență” nici nu mai contează, de vreme ce efectul cel bun este obținut, biografia individului Riri Sylvia Manor intrând în raport de coincidență cu o mitologie colectivă, pe care o alimentează, alimentându-se totodată din ea.

Irina Mavrodin