Arca lui Poe
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 7 zile
Va exista lirism chiar şi într-o distopie tehno – asta e ce ţine să ne asigure poezia lui Laurenţiu Belizan. Vom deveni cu toţii un enorm stup uman, tehnologizat & ultradigitalizat (până şi „trotuarul va fi un display”) – ei bine, în acest enorm stup uman va continua să existe „larva candorii”, cerşetorii de lângă supermarket vor recita Rimbaud, un ochi poetic va şti să vadă frumuseţea până şi în lumea asta. Care va fi, fără s-o ştie, o arcă – nu a lui Noe, ci a lui Poe. „Arca lui Poe”, cum zice Belizan – pe care nu un profet, ci un poet va încărca toată frumuseţea care trebuie salvată.
Radu VANCU
Poezia lui Laurenţiu Belizan îşi continuă traiectoria, cucerind noi coordonate ale adâncimii, ale amplitudinii viziunii mesianice, ale profunzimii sensurilor şi simbolurilor, ale expresivităţii frapante şi, mai ales, ale căutării de sine, întru şi prin poezie. Cu toată sinceritatea, pot spune că am deplină încredere în talentul lui Laurenţiu şi că, din punctul meu de vedere, merită un loc al lui şi o recunoaştere a valorii liricii sale în literatura contemporană.
Flavia ADAM