Instrumentul prin care se exprimă dansatorul/ actorul/ sportivul este propriul corp, motiv pentru care îşi însuşeşte tehnica mijloacelor de expresie, astfel încât să răspundă „instant” la indicaţiile recomandate de concepţia regizorului/ coregrafului/ antrenorului. Desfăşurarea acestei simultaneităţi reflectate de impuls şi acţiune solicită stimularea gândirii în paralel cu autocontrolul fizic şi mintal, stimulat prin îmbunătăţirea factorilor fiziologici asociaţi. De exemplu, pe durata asimilării efectului artistic deosebit, dansatorul/ actorul/ sportivul devine influenţat de fluiditatea (îmbinarea/ continuitatea) şi expresivitatea mişcărilor.
Din perspectiva expresivităţii dansului, înţelegerea gestului reflectă esenţializarea expresiei proiectate publicului prezent, determinată de conţinutul psihic preexistent. Gestul poate deveni expresia corpului atunci când dorim să transmitem natura situaţiei emoţionale prin valorificarea funcţiei originare, care constă în înfrumuseţarea actului artistic. Astfel, gestul devine intermediarul mai multor planuri distincte, precum psihicul/ cognitivul (interior) şi corpul fizic (exterior). Privitorul/ spectatorul poate fi coordonat pe calea înţelegerii mesajului interior prin gesturile cu valoare expresivă pe care corpul dansatorului/ actorului/ sportivului le exprimă în spaţiul exterior.