Proza lui Ghenadie Postolache, cu excrescente de eseu, este una cu miză ontologică, presupunând programatic dificultăţi hermeneutice şi se detaşează de proza unor congeneri, care înclină către banalul cotidian, prin construcţia polifonică, prin fondul ei reflexiv şi prin patosul ideatic pregnant.

Nicolae OPREA

Romanul Belladonna este o lucrare subtilă, bine scrisă, cu un ritm narativ bun, cu reflexii şi referinţe implicate doar cât trebuie. Are şi o topică interesantă. Altfel spus, e o carte bună, incitantă.

Al. CISTELECAN

Era ceva cu această Clara. Posesivă. Uneori glacial-absentă, pradă unor procese mentale de natură bărbătească parcă, a învăţat – şefă în învăţământ la municipalitate – a-şi manevra iscusit abordările, şi acum, iată, şi-a strunit huiurile voievodale, brusc, fără comentarii, în faţa acestui Leo. Şi o făcuse parcă dintr-un sentiment de culpă faţă de altcineva, poate faţă de primul soţ, pe care îl abandonase brutal, poate faţă de o pasiune (Laric?) a ei, căreia îi dăduse cu tifla, atunci când devenise stânjenitor şi demodat balast în ascensiunea ei către culmile autorităţii publice. Leo, impozant şi senzual, dintr-o familie bună, îi veni mănuşă. Se pare.