Eu nu cunosc, în viaţa mea nici prea lungă, dar nici atât de scurtă, o persoană care să fi fost pusă la atâtea încercări şi ispite grele de a-şi uita sau trăda aproapele, de a se supăra pe destinul prea crud. Vlad Zbârciog, însă, a trecut cu demnitate toate ispitele. Şi s-a dovedit a fi omul în care poţi avea încredere deplină că nu te va abandona în calea greutăţilor, că te va sprijini, că nu te va lăsa să disperi. Este bărbatul creator aflat mereu pe baricade în apărarea ideii de „sacralitate, de nemurire a neamului” (omenesc, dar şi a propriului neam). Te şi miri când a reuşit, consacrându-şi întruna timpul propriu altora, şi cum de a putut să scrie atâtea cărţi importante de poezie, de proză, de publicistică.

Vlad Zbârciog este totul în ceea ce povesteşte în scrierile sale: cetăţeanul simplu, dar şi cronicarul, psihologul şi profetul. Compară faptele înaintaşilor cu cele din vremea noastră, adaugă meditaţii filozofice, premoniţii. Paginile sunt îngreunate de întrebări cruciale: „De ce nu putem învinge? Noi am doborât sclavul din noi, dar mulţi, chiar foarte mulţi, nu şi l-au putut scoate din conştiinţă”.

Claudia PARTOLE

Memorialistica este un gen literar de frontieră. Dar tocmai acest gen este preferat de cititorii de azi. De fapt, literatura memorialistică, adică autobiografică, s-a bucurat în toate timpurile de atenţie, deoarece memoriile sunt operele cele mai căutate. Mai mult decât atât, această literatură posedă suficiente calităţi pentru a recupera „autenticitate”, dar şi identitatea fiinţei umane. Fireşte, doar în cazurile în care autorul este sincer şi reuşeşte să depăşească anumite praguri ale adevărului, ale sincerităţii, ceea ce de multe ori este imposibil, deoarece uneori eşti pus în situaţia să spui lucruri neplăcute despre tine şi despre cei din preajmă. Scriitorul caută întotdeauna un echilibru între momentele bune, adică pozitive, şi cele rele, adică nu întotdeauna plăcute. Este nevoie de mult curaj, de luciditate, dar şi de sinceritate, deoarece unele lucruri despre tine nu le poţi totuşi spune, ele nefiind relatabile. Mai sunt însă şi resentimentele, care nu întotdeauna îţi favorizează spunerea adevărului sau, dimpotrivă, te fac să vorbeşti despre aspectele ascunse ale eului tău, ceea ce uneori poate naşte un sentiment de inautentic. Spunea în această ordine de idei cunoscutul scriitor şi psihanalist Ion Vianu, într-un dialog cu Iulian Boldea: „arta memorialistului ridică în modul cel mai acut problema raportului instabil, subtil, dintre etic şi estetic…”

Vlad ZBÂRCIOG