Amestecul surprinzător şi aproape patetic de emoție și ironie, de nostalgie și deriziune, de jocuri de cuvinte şi termeni religioși, face din poezia lui Lucian Vasiliu nu doar o voce distinctă, inconfundabilă în concertul generației, ci şi o melodie, în acelaşi timp preclasică și dodecafonică, neliniștitoare.

Ana BLANDIANA

În condițiile statului de drept şi ale economiei de piaţă, de la libertatea de expresie până la adevărata libertate este cale lungă şi sunt puțini poeții cu adevărat conștienți de acest lucru. Spre marele său merit, Lucian Vasiliu se numără printre ei. El se comportă ca un nobil rănit, făcând o frumoasă figură în societate, dar care în taină sângerează cumplit.

Ion MIRCEA