Ioan Pintea e departe de a scrie o poezie strict subordonată canonului religios, în sensul formal al „ascultării” cuvioase, ci dacă e să vorbim în termeni specifici aceasta e mai curând una a „nevoinţei”, a strădaniei smerite de perfecţionare personală şi a lumii din jur, cu recunoaşterea implicită, inerentă, a slăbiciunilor şi căderilor oricărei făpturi. /…/ Un poem antologic este, desigur, Călugăriţe pe schiuri sau seducţia gravitaţiei, unde subtila, discreta tensiune dintre regulile stricte ale ascezei monahale şi tentaţiile evadării în „lume” sunt magistral sugerate. Ceea ce promitea să devină o imagine „felliniană”, ironic contrastantă, dintre semnele vieţii claustrale mănăstireşti şi libertăţile la care invită viaţa modernă, e adus în registrul ambiguităţii tandru înţelegătoare, al unei prospeţimi a trăirii momentan descătuşate de un natural impuls uman, fără insinuarea nesupunerii şi rupturii, ci menţinând în echivoc pragul de unire/despărţire dintre două regimuri existenţiale în principiu dificil de conciliat.

Ion POP

Ioan Pintea /…/ un poet grav, de inspiraţie religioasă, cu înrâuriri şi inflexiuni biblice, dar şi un poet cultivat şi complex, cu un registru mai larg, care meditează la locul poetului şi poeziei în lume.

Dan CRISTEA