Nu se sfințesc cei fără de păcate, ci cei ce au fost în stare să‑și vadă greşelile. Să și le atingă fără a le fi teamă că se vor păta și li se va șifona imaginea. Cel ce și‑a văzut păcatele, ne spune Sfântul Isaac Sirul, e deasupra celui ce înviază morții.

Iar cărarea spre un nou început presupune regăsirea copilului din noi, pe care l‑am redus la tăcere, socotindu‑l de prisos. Căci copila­șul încă e acolo și ne așteaptă. Încă n‑a încetat să zâmbească și să se joace. Să se bucure de existență. Căci viața nu are un sens, ci ea însăşi e sensul. Este dar al lui Dumnezeu, descoperire a deplinătății în persoana lui Hristos, Care ne așteaptă s‑o trăim, nu să ne ascundem de ea.

Așadar, trăiesc cum pot și cât pot, înălțând doxologie și mulțumire. Înțeleg foarte limpede că nu pot să am sau să fac totul. Trăiesc cu ceea ce, fie greșit, fie bine, fac, cu lipsurile și golurile din care îmi este alcătuită viața, împăcându‑mă cu realitatea vieții și apropiindu‑mă tot mai mult de Dumnezeu.

Pr. Haralambos Papadopoulos