Musica ricercata, lucrarea pentru pian a lui Ligeti, sintetizează și reunește stiluri diferite, e un fel de istorie concentrată a muzicii – principiu organizator care l-a inspirat pe Gabriel Bebeșelea în crearea unui festival și în scrierea unei cărţi cu același titlu. Cercetând partituri originale și documente de arhivă, el scoate la iveală o reţea de legături între muzicieni născuţi pe teritoriul de azi al României (Bartók, Ligeti, Bergel) sau având tangenţe cu el (Liszt, Brahms, Joachim), și demonstrează, cu pasiune și acribie, că e o enormă greșeală să ignorăm compoziţiile nepublicate ale lui Enescu.

„V-ați pus vreodată întrebarea (inocentă) cum de se pot folosi cuvinte atunci când ești chemat să spui ceva despre muzică? Eu da, și l-am întrebat și pe Gabriel Bebeșelea, rugându-l, dacă se poate, să-mi răspundă în scris. A făcut-o sub forma acestor 11 povestiri «muzicale».

Cunoscându-l cu ocazia Centenarului Monica Lovinescu, când, la Ateneu, a dirijat Concertul pentru pian nr. 3 al lui Beethoven, reîntâlnindu-ne apoi în repetate rânduri, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva aveam în față un puer aeternus, în sensul în care vorbește Jung despre creatorii «veșnic copii», care «înverzesc și înfloresc într-o abundență inepuizabilă», purtați în tot ce fac «pe aripile unui limbaj strălucitor».

L-am cunoscut, așadar, cum era și firesc, dirijând, parcă vrând mai întâi să-mi arate ce este muzica. Apoi, și-a amintit de întrebarea mea. Și vrând să mă ajute să înțeleg cum de se pot folosi cuvinte atunci când ești chemat să spui ceva despre muzică, a scris această carte. Nu pot, împreună cu cititorii, decât să-i mulțumesc.“ — GABRIEL LIICEANU