Traseaza si sterge! Exercitii grafice pentru prescolari - fise reutilizabile
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Lucrarea conține 24 de fișe, o folie transparentă de plastic, o carioca neagră și un burete. Fișele sunt tipărite pe o față și sunt ilustrate cu imagini care pot fi colorate.Copilul introduce fișa în folia transparentă și discută cu un adult despre titlul fișei și despre sarcinile de rezolvat. De exemplu, la titlul Unde merge personajul? copilul răspunde și, apoi, trasează drumul zânei/unicornului/balaurului la casa dată (casa-ciupercă, castel, cetate), exersând linia verticală. Astfel, copilul își dezvoltă atât limbajul scris, cât și vocabularul. Copilul este îndrumat să traseze liniile verticale, orizontale și oblice din mai multe bucăți pentru a nu-și obosi mâna. De asemenea, este recomandat ca elementele grafice combinate să le traseze sub forma unor modele repetitive, astfel încât copilul să își dezvolte motricitatea fină a mâinii și coordonarea oculo-motorie, fără să-și obosească mâna sau ochii. Literele și cifrele pot fi trasate după un criteriu ales: recunoaște și trasează numai literele inițiale ale numelui și prenumelui lui sau a mamei, al tatălui etc.; trasează cifra care indică vârsta lui sau numărul membrilor din familie etc. Înainte de începerea lucrului cu aceste fișe realizați împreună cu copilul câteva exerciții de încălzirea mâinilor. Totodată, asigurați-vă că s-a așezat confortabil pe scaun și are poziția corectă pentru scriere.