Baiatul de cartier – din Rahova rau famata (…dar cu radacini în Oltenia prazului controversat, pe la Calafat) – a dominat decenii la rând scena și cinematografia din România. Actorul fascinant de la „Nottara” sau Teatrul Mic și protagonistul atâtor filme de succes nici macar nu a visat sa ajunga actor. La 16 ani, a dat la Medicina, dar a leșinat în sala de disecție. A luat 0,45 la Anatomie. A fugit de acasa, apoi a fost muncitor. A facut o brigada artistica, dupa care i-a zis unul: „Da la teatru!”. A dat și a reușit. Nu spusese pâna atunci nici macar o poezie!

Dupa absolvire, a facut naveta București–Constanța. Dormea în plasa pentru bagaje. Într-o noapte, i s‑au furat pantofii și a trebuit sa faca drumul de la gara la teatru în ciorapi, pe un ger cumplit. „Dar a fost o perioada minunata. Mai și plângeam… Pe ascuns. Mi-a prins bine…“

Ștefan Iordache nu a avut deloc o viața idilica, dar a trait și a iubit intens, devorând cu patima fiece clipa și fiece femeie pe care a cunoscut-o. Nu a facut, însa, din asta o chestiune publica, de palmares erotic, dimpotriva! A fost casatorit pâna la moarte cu o femeie discreta și rasata, nepoata marelui pictor Tonitza. Iar biografia lui ascunde o mulțime de întâmplari necunoscute marelui public… Tatal Irinei Petrescu i-a zis cândva: „Cum îți imaginezi ca eu, un doctor, o sa-mi las fiica sa se marite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?”

Trei motani – Cascarache, Timofte și Machelele – erau cei mai buni prieteni ai sai. De la Șarpele Roșu la Locanta Jariștea a scris pagini memorabile în compania lui Gheorghe Dinica și Nelu Ploieșteanu. „Doamne, ține-mi palaria pe cap!“ Dar ce-o fi însemnat „Fuga de râsul Bangladeshului”?