Nu trebuie să confundăm „a dori binele umanității” cu „a dori să faci parte din umanitate”. Umanismul trebuie să fie platonic. Să ne iubim, dar să nu ne pătăm reciproc. Să schimbăm păreri, dar de la distanță. Să nu ne lăsăm amprentele în lume, pentru că vom fi bănuiți de crimele existenței. Să trecem prin viață neobservați, să ne păstrăm nevinovăția.

Viața este regres – suntem împinși din inexistență în vâltoarea unei realități pozitive, după care, trăind, alunecăm înapoi către starea inițială. Destinația noastră finală nu poate fi alta decât starea din care am plecat, deci viața este regresivă prin definiție. Dacă nu am fi existat niciodată, am fi stagnat în neființă, dar această buclă involuntară prin existență ne condamnă la regres.

Filosoful este un păstor al gândurilor – el trebuie să le poarte pe culmile expuse ale existenței, lăsându-le să pască ideile și sentimentele neprihănite, endemice pustietăților înalte. Exaltarea și adevărul, furtunile și soarele pot coexista în inima filosofiei. Filosoful așteaptă ca toate acestea să treacă peste el și să își lase urmele, craterele, privind lumea de pe stâncile aride aflate la altitudini neprielnice. Filosoful trebuie să creeze un fond de cuvinte din care cititorul să își croiască manifestul existenței sale. Hiperbola este o figură de stil necesară filosofiei, iar viziunile deșertăciunii sunt cărbunii aprinși din interiorul hiperbolei.

Adevăratele idei nu coboară în planul nostru infestat de căpușe, râie și limbrici. Nu le pot zări decât cei care, orbi în fața ignominiei societății, caută ascensiunea. Cei demni de a naviga prin lumea ideilor se înalță prin propriile forțe în acest plan superior – nu datorită, ci în ciuda speciei lor. Marile idei ale civilizației noastre nu reprezintă invenții colective ale omenirii, ele fiind smulse din planul cosmic și oferite muritorilor de rând de către rarii gânditori vindecați de scleroza maselor. Ele nici măcar nu sunt, propriu-zis, idei, pentru că ideile aparțin oamenilor, ci frânturi, cioburi de legi divine. Einstein sau Heisenberg nu sunt reprezentativi pentru Om! Ei s-au întors după întâlnirea cu Marile Forțe, asemenea lui Moise, cu canoane scrijelite în lut. Nu este, de fapt, nimic uman în ceea ce omul are mai de preț. Cei mai mari dintre oameni reprezintă excepțiile – vârfurile care s-au aventurat dincolo de limitele speciei, pe cont propriu.