„Prin Stela, figură pregnantă, inconfundabilă – unul dintre personajele memorabile (nu foarte numeroase!) ale romanului românesc de după 2000 –, martor şi actor în egală măsură, percepem mai bine şi mai nuanţat realităţi ale României din perioada post-tranziţie. Cu mare firesc şi cu multă agerime, uneori cu un dram de umor şi cu un strop de ironie, Stela, aparent modesta menajeră care munceşte în casele unor bucureşteni din clasa de mijloc, înregistrează detalii de viaţă semnificative, mici sau mari drame familiale, istorii personale ce se leagă prin fire nevăzute de istoria mare. Roman de familie (organizat în jurul unui laitmotiv: acela al casei – pierdute, redobândite, construite etc.), Stela este totodată un roman despre identitate și căutări identitare. Eroina Simonei Goşu încearcă să înţeleagă lumea din jurul ei, dincolo de prejudecăţile şi de inerţiile curente, dincolo de clişeele mediatice şi de zgomotul de fundal al unei vieţi politice butaforice. Toate acestea într-o naraţiune structurată dramatic, cu un acut simţ al dialogului şi cu o exemplară sensibilitate faţă de diversitatea vorbitorilor şi a vorbirii, cu o remarcabilă ştiinţă a pregătirii suspansului şi cu un final – lovitură de teatru.” (Bianca Burţa-Cernat)

„Simona Goşu reuşeşte să creeze cu debutul său în roman o voce feminină puternică, cu un potenţial de necontestat de transpunere scenică. Firească şi senzuală, Stela devine o reprezentantă a indiferenţei cu care e privit în societate corpul feminin trecut de prima tinereţe, dar şi a femeii în ipostaza de corp care munceşte, o ipostază, de altfel, prea puţin explorată în literatura română a ultimilor ani. Viaţa domestică a Stelei, rutina existenţei sale fizice ne vorbesc deopotrivă despre experienţa sa individuală, de menajeră, de soţie şi de mamă, dar şi despre cea colectiv-universală, a femeii acaparate de rolurile pe care societatea i le atribuie.” (Amalia Cotoi)