Omagiu editorial In memoriam Andrei Gazsi (1 octombrie 1950 – 13 iunie 2024)

Anatomia luminii, această primă carte postumă a lui Andrei Gazsi, are, în mare parte, un destin asemănător cu al celei anterioare, Acordeonul de nisip, apărută în anul 2023. Ambele au fost scrise, succesiv, dar cu aceeași fervoare, în cei doi ani de suferință ai poetului, răpus, în vara lui 2024, de o boală nemiloasă. Spre deosebire de Acordeonul de nisip, de a cărei apariție s-a ocupat personal și a apucat să se bucure, cartea de față iese în lume în absența autorului. Timpul, cum se spune, nu a mai avut răbdare. Ceea ce nu înseamnă că Anatomia luminii e o carte neterminată, rămasă în manuscris. Nu. Din fericire, în momentul când boala nu i-a mai îngăduit să intervină asupra ei, aceasta era deja încheiată. Mai mult: chiar dacă nu a mai reușit să facă el însuși o ultimă revizie, a ajuns să vadă cartea în forma ei aproape definitivă și să-și exprime acordul. Singura intervenție ulterioară, ce merge însă și ea în sensul celor dorite de poet, a fost aceea de a lăsa deoparte poemele ce alcătuiau, inițial, primul ciclu, intitulat Anatomia luminii I. În intenția de a sublinia o anumită continuitate, acesta relua câteva dintre poemele ultimului ciclu din Acordeonul de nisip. Ele pot fi citite acolo, iar continuitatea (dar și reînnoirea, prin descoperirea și explorarea de către poet a acestui tip aparte de poem în proză) rămâne să fie sugerată de ciclul omonim din această carte, care îi dă și titlul. Prin urmare, ținând seama de toate aceste precizări, credem că ea poate fi publicată ca și cum ar fi o scriere antumă, ca și cum ar fi însoțită încă de autorul ei. Ca și cum absența însăși s-ar transfigura. (IOAN MILEA)