Ce este ortodoxia?
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Fundamentul îndumnezeirii creştinului este Botezul, sau mai exact ansamblul celor trei Taine ale iniţierii creştine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia, pe care Biserica Ortodoxă, conform tradiţiei sale, nu le desparte niciodată. Prin Botez se săvârşeşte moartea omului vechi şi luarea în stăpânire a fiinţei noastre de către Hristos Cel înviat. Botezul ne eliberează de sub stăpânirea diavolului, ne face să murim păcatului şi ne face fii ai lui Dumnezeu deveniţi părtaşi ai naturii Sale. Mirungerea pecetluieşte opera săvârşită la Botez, dându-ne puterea Duhului Sfânt pentru a acţiona după noua identitate care ne-a fost conferită. Euharistia este simbolul eficace al consumării uniunii nupţiale a Bisericii şi a fiecărei fiinţe umane cu Hristos, şi a unităţii tuturor în Trupul Său. Făcându-i creştini co-trupeşti, după expresia Sfântului Chiril al Alexandriei, ea face din fiecare adunare liturgică o întrupare locală a Bisericii, Trupul lui Hristos. Totuşi, Tainele nu înlocuiesc efortul personal; dimpotrivă, ele îl cer, provocându-l şi susţinându-l. Ele nu conferă Viaţa cea nouă în starea sa desăvârşită: harul lor este asemenea unei seminţe care trebuie să zămislească şi să dea roade, prin libera noastră conlucrare.