Când vine vorba de spus povești, nimeni nu se pricepe mai bine ca domnul Elan. Dar într-o seară, așezat cu familia în jurul focului, domnul Elan nu-și mai amintește nicio poveste nouă. Atunci, să le citească una, propune doamna Elan. Pentru asta le-ar trebui o carte de povești, dar ei nu au așa ceva. Poate au vecinii, familia Urs? Nu, n-au. Nici familia Mistreț, nici familia Vulpe, nici familia Castor.

Domnul Elan poate că e puțin dezamăgit, dar nu se lasă. A doua zi, se duce în oraș, unde a auzit că e un loc grozav cu multe cărți: o bibliotecă. Ura! Se pare că a rezolvat problema. Sau nu? Cărțile împrumutate îi ajung pentru câteva zile, iar domnul Elan descoperă că se pricepe foarte bine și la citit, nu doar la spus povești. Atât de bine, încât tot mai mulți vecini și prieteni vin cu întreaga familie să-l asculte, seară după seară. Ceea ce e foarte frumos, dar curând casa domnului Elan devine neîncăpătoare pentru animalele din pădure care vin cu toți puii lor (mulți de tot) dornici să asculte povești (și să se hârjonească pe sub pat, după dulap…). Domnul Elan are o nouă problemă, dar găsește o soluție ingenioasă: un bibliobuz, adică un autobuz care ajunge peste tot, plin cu cărți care se pot împrumuta.

Problemă rezolvată? Aproape. Mai trebuie doar ca locuitorii pădurii să învețe să citească, iar domnul Elan nu se dă în lături nici de la această încercare. O învață să citească pe doamna Urs, care apoi o învață pe doamna Bursuc. Aceasta, pe domnul Vulpoi, care și el îl învață mai departe pe domnul Iepure… Ba nu, nu domnul Vulpoi, ci doamna Elan îl învață pe domnul Iepure să citească. Și așa mai departe, de la unul la altul, toți locuitorii pădurii ajung să citească, iar Bibliobuzul e mereu plin de cititori.