Pe avocatul Vasile Nistor l-am cunoscut în 1959, dupa terminarea Facultații de Drept. Eram avocat stagiar în Baroul Ploiești. Fiecare stagiar era repartizat pe lânga un avocat cu experiența — maestru — pentru a fi îndrumat și instruit în profesia de avocat. Am fost repartizat pe lânga avocatul Vasile Nistor, care m-a cucerit imediat. Fusese consultant la Tribunalul Suprem, avea experiența mai multor ani de avocatura; lecturi vaste în literatura și filosofie – îmi vorbea despre Bergson și Baudelaire și îmi spunea sa-i pregatesc „Notele” din dosarele pe care urma sa le studieze în vederea susținerii pledoariilor. De la el am învațat „gândirea sintetica” necesara concluziilor scrise și punerea în pagina pentru o mai simpla lectura din partea judecatorilor. În acea perioada l-am cunoscut și pe avocatul Mircea Ionescu-Quintus, care fusese coleg cu tatal meu în Partidul Liberal de la Ploiești.

Caut în biblioteca romanul „Gradina Icoanei” (al doilea volum din trilogia „Somnul vameșului”), pentru a gasi pasajul în care am scris despre avocatul Vasile Nistor și soția.

În sfârșit, gasesc cartea. O deschid la întâmplare. Cad chiar pe paragraful în care… Nu pot sa cred! Hazardul este uneori obiectiv, spunea un filosof. Ceea ce trebuia sa se întâmple…s-a întâmplat… Consider un semn și îl iau în serios…

„Nu pot crede ochilor! Lizica! Uite cine a venit! Iata-l pe Iustin! – striga avocatul Nichifor. Intrați! Intrați! Te-am declarat disparut de câțiva ani, draga Iustine. Soția mea Lizica, nepoata Roxana și câinele Interpol. Fiți bineveniți! Încântat! Doamnele pe fotolii. Așaaa! Foarte bine! Înainte de a-mi povesti despre tine, sa-ți spun eu ultimele noutați. Lasa, Lizica, nu-l asasinez cu carțile mele! N-ai grija! Ea susține ca nici n-apuca omul sa respire și trosc cu carțile pe masa. Asta și fac! Uite! Un volum despre «Viața iluștrilor avocați» – Istrate Micescu și ceilalți… Unde ai ascuns-o, Lizico? Aha! Da! Am gasit-o: «Unele aspecte în infracțiunea de omucidere» (…). Ramâneți cu noi la masa! Lizica! Mai pune patru tacâmuri! Avem cartofi copți la cuptor și cârnați ca la sarbatori. Nu, draga? Vinul asta e o porcarie! Sa le dam și prietenilor noștri vin de Pietroasele!”

Retraiesc scena care s-a petrecut aidoma. Îi aud glasul, verva și îi simt bucuria de a ma vedea. Mâncam deseori cartofi copți la cuptor cu unt și sare. Știa ca-mi plac… Ramân pe gânduri… Citesc mașinal câteva paragrafe din carte. N-am deschis-o de mult timp. Nu-mi place sa-mi citesc carțile, vad prea multe greșeli… „Ca peștii ce se vâneaza – ar fi zis Rovența – în mreaja rea și ca pasarile ce se prind în laț, așa se prind fiii oamenilor în vreme rea, când cade peste ei fara veste. Iar ei i-ar fi raspuns: «Curajul vrea sa râda de curaj…»”

Bujor Nedelcovici