Sub cearcăne divine, pe obraji celești și moi,

Găsim grădina vieții, vlăstar de oameni copți.

Desculți de sentimente și luminoși în stele,

Neobrăzații Fii, se războiesc în cete.


Ce duioșie pură, să stai și să-i asculți,

Nu-i bagi prea mult în seamnă, căci le atârnă pielea,

Dar creativi tot sunt, micuții cositori!

Condiția lor divină, de pelerini gingași,

Le șade scrisă-n vene, nu-i loc de întrebări.


Sculptori de vise patimă nebună,

Blonzii angelici, cu duioşie cântă!

În tonuri sumbre şi mlădițe nude,

Sădesc poveşti îndrăgostite!

Pe alocuri și cu patos, sirenele suspină,

După atingerile nevăzute ale oamenilor,

Furnici pe un Pământ surprins din zbor,

Alene în Univers, un simplu trecător. (Autorul).