Relațiile dintre România și Marea Britanie în perioada 1905 – 1929 pot fi descrise printr-o linie sinusoidală, care începe de la un dezinteres tacit și urcă treptat în perioada care precede Primului Război Mondial. Punctul culminant în relațiile bilaterale în perioada abordată este atins la începutul perioadei interbelice, 1921 – 1924, când Marea Britanie devine foarte interesată de România, atât pentru a contrabalansa influența politică franceză de la București, dar și pentru a-și ajuta propriile interese economice. Conduși de Ion I.C. Brătianu și Vintilă Brătianu, liberalii încurajau o politică economică protecționistă, provocând o nouă răcire a relațiilor între cele două părți, oprită doar de îndepărtarea lor de la guvernare și venirea la putere a țărăniștilor la sfârșitul anului 1928, care doreau atragerea capitalului britanic în economia românească.
Autorul