In mijlocul furtunii. Jurnal de front 1916-1919
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
,,În mijlocul furtunii", jurnalul de front al craioveanului Vasile Vâlceanu a fost scris între 1916-1919 și arată în amănunt aventurile trăite de autor în perioada Marelui Război; mobilizarea, plecarea pe front pentru a veni în ajutor Grupului Cerna, căderea orașului Târgu Jiu în mâinile inamicului, retragerea unității lui Vasile Vâlceanu pe direcția Craiova-Pădurea Sarului-Slatina, regruparea în Moldova, contraofensiva Armatei Române de la Mărăști-Mărășești-Oituz, ,,Triunghiul Morții”, cum îl denumește autorul, iar în cele din urmă revenirea în lagărul de la Craiova.
Cartea este o lectură interesantă nu numai prin prisma faptului că autorul a participat la aproape toate momentele importante ale Primului Război Mondial din România, ci și datorită descrierilor amănunțite ale vieții - plină de pericol și aventură - pe care a fost nevoit să o ducă în locurile din imediata vecinătate a frontului.
Proiectul editării cărții, care a durat un an și jumătate, a fost realizat de Mihai Murărețu alături de urmașii autorului, și aduce în fața publicului excepționala poveste a lui Vasile Vâlceanu, angajat al Băncii Comerțului din Craiova. Jurnalul este o pagină unică de istorie trăită și o lecție de supraviețuire a unui grup de olteni care luptă cu îndârjire de la Târgu Jiu și Severin până la Oituz și Mărășești pentru a-și apăra țara.
Cartea este bogat ilustrată, stil album, full color, 320 de pagini A4 și a fost tipărită în condiții grafice de excepție.