Ioana Pătulea are o voce rațională, matură, investigatoare. Debutul ei, conștiincios întârziat și cizelat, ne prinde cu o poezie a stării de control despre ,,dezastrele astea mici de zi cu zi”. Sunt definițiile poetice ale unui eu fragmentat – ale omului contemporan fără personalitate, cu multe măști –, o jucărie care dă mereu din cap și la da și la nu. Focusează cu multă atenție pe gesturi și obiecte mărunte, punându-le într-o stare de grație.

Ioana Geacăr

Evanescentul Ioanei Pătulea se simte ca un album de rock psihedelic neîntrerupt de reclame enervante, asta chiar dacă nu ai plătit abonamentul la serviciul de streaming. Ioana de la Mornin’ Poets jonglează cu delicatețe între postura de mic bot fericit din spatele ecranului și ipohondria de scurtă durată. Totuși, nu uită că regăsește un strop de răgaz în orice dezintegrare și că euforia nu vine mereu însoțită de glitter. Furia, visceralitatea și agresivitatea sunt atenuate și ne sunt livrate ca niște rămășițe ale unui univers tehnologic de acum 10-15 ani. Acel Web 2.0, în care guvernau paginile de hi5, unde Ioana Pătulea a schimbat câteva piese de decor: adjectivele, locația și freza (poetică). A se consuma cu măsura, pentru că zoom-ul indiscret pe poeziile din evanescent poate genera exoftalmie. Un debut din desantul caleidoscopic Mornin’ Poets, care va fi devorat deopotrivă de Gen Z, Millennials, Gen X și mai încolo chiar de Alpha.

Andrei Zbîrnea