Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd cu sine malaria și reumatismul care îl vor însoți toată viața. Și vor contribui, după toate aparențele, la sfîrșitul său prematur, din 1860. Cei trei ani petrecuți la Timișoara de pionierul geometriei neeuclidiene și al – cu propriile lui cuvinte – Spațiului Absolut condensează fascinația și groaza cu care mintea modernă descoperea lumile posibile: ceva între o eflorescență feerică și o explozie distrugătoare.

Caius Dobrescu

***

De mult nu am mai citit o narațiune în versuri atât de inteligent construită, atât de firesc-experimentală, atât de inventivă, de stranie și de magnetică. În această „Epopee onirică”, Caius Dobrescu este un desăvârșit alchimist ironic, care aglutinează timpurile vorbirilor, care amestecă granițele de orice fel până la armonioasa lor disoluție și reînvie „golemul” unei lumi crepusculare, misterioase, irezistibil de originale și ciudat de credibile.

Teodor Dună