Este evident că René Berger aduce o contribuție de certă valoare teoretică la reconsiderarea imaginii tradiționale asupra culturii și artei, și, pornind de aici, la modificarea modului de a pune și gândi raportul lor actual cu civilizația, cu orizontul instituirilor tehnico-științifice îndeosebi. Formulând o ipoteză – care s-ar putea dovedi extrem de fecundă – în chestiunea fundamentării riguroase a conceptului de tehnocultură, autorul acestei remarcabile lucrări accentuează, în primul rând, ideea că ceea ce afectează în chip dureros dezbaterile contemporane nu este sciziunea dintre artă, tehnică și știință sau dintre lumea tehnologică și lumea spiritului, ci tendința de a lua, în fața complexității situației omului actual, o atitudine unică, și unilaterală, ce constă în judecarea marilor mutații survenite în cultură din perspectiva unor măsuri și criterii depășite. Nu credem că, în înțelegerea fenomenelor care apar în sfera culturii contemporane au șanse „aventura, necazurile și erorile”. Însă nu putem să nu acceptăm ideea potrivit căreia este absolut necesar să ne modificăm înțelegerea tipului nou de cultură și să ne deschidem, conceptual, validității și legitimității altor sisteme. Într-adevăr, importantă nu este schimbarea unor puncte de vedere, ci o schimbare generală de atitudine în fața unor procese evolutive încă necunoscute omului. Iată, în câteva cuvinte, rosturile și sensurile demne de accentuat ale acestei cărți.

DUMITRU MATEI

Cititorul e invitat deci să-și schimbe puțin obiceiurile. Ca și autorul, de altfel, condiționat și el de formația sa intelectuală, pentru a-i zice pe nume, chiar dacă definirea e aproximativă, formație care pune accentul pe analiză, sinteză, demonstrație. Or, în măsura în care se mărginește la aceste proceduri „serioase”, fondat pe un obiect și pe raționamentul care i se aplică, progresul e sigur, rămânând însă pe alături de fenomenele neconstituite încă în obiecte ale cunoașterii. La nivelul, pe care l-am putea numi astfel, al emergenței, fenomenele sunt de fapt mai confuze și mai prost identificate, constituindu-se într-o disciplină, deseori și ea încă inexistentă, abia după un timp de la șocul pe care l-au produs asupra rațiunii.