Sange si ruine. Ultimul razboi imperial 1931-1945
Pret de lista:
|
14999
|
Preț: |
11999 |
Reducere: |
3000 lei (20%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Bestseller New York Times
Câștigător al Medaliei Ducelui de Wellington pentru istorie militară
Finalist al Premiului Gilder Lehrman pentru istorie militară
O reevaluare provocatoare și originală a celui de-al Doilea Război Mondial de la unul dintre cei mai de seamă istorici militari din Marea Britanie
Richard Overy își propune ca în Sânge și ruine să reevalueze modul în care înțelegem al Doilea Război Mondial și originile și urmările sale. Fiind unul dintre cei mai premiați și respectați istorici ai ultimei conflagrații mondiale din Marea Britanie, el ne spune că acesta a fost „ultimul război imperial”, cu un prolog de aproape un secol de expansiune imperială globală, care și-a atins apogeul prin ambițiile teritoriale ale Italiei, Germaniei și Japoniei în anii 1930 și începutul anilor 1940, înainte de a se transforma în cel mai mare și mai costisitor război din istoria omenirii și în finalul, după 1945, tuturor imperiilor teritoriale. Overy argumentează și în favoarea unei perspective globale asupra războiului, una care să privească mai larg decât abordarea tipică a conflictului militar dintre statele Aliate și Axă. Mai presus de orice, Overy explică și costurile extreme pentru cei implicați și nivelul excepțional al crimelor și atrocităților care au marcat războiul și perioada imediat următoare acestuia – care s-a extins mult după 1945.
Sânge și ruine este o capodoperă, o privire nouă și exhaustivă asupra bătăliei finale pentru viitorul ordinii globale, care ne va face să vedem războiul în moduri inedite și nefamiliare. Provocatoare, originală și menită a pune pe gânduri, Sânge și ruine își propune să ne aducă o nouă înțelegere a războiului.
„Monumental… [Un] studiu extins și detaliat care reprezintă, fără îndoială, cea mai bună istorie într-un singur volum a celui de-al Doilea Război Mondial. Richard Overy ne reamintește de ororile războiului și de amenințarea pe care o prezintă dictatorii care visează să-și clădească imperii.“ The Wall Street Journal
„Această carte este magnum opus al lui Overy, în toate sensurile expresiei... Ar fi dificil să exagerezi geniul cu care argumentul și analiza se combină în narațiunea cu ritm alert... Extraordinar de convingătoare și scrisă cu o fluență remarcabilă.“ John Darwin, Times Literary Supplement