„Filosofii Luminilor vor scrie istorii filosofice dintr‐o obsesie pentru prezent. Dar cum trecutul fusese mereu reperul, dovada și inspirația morală, le revine atunci să interogheze relația acestui prezent cu trecutul. E istoria o condamnare sau o eliberare? A cunoaște trecutul înseamnă a recunoaște cât de mare e greutatea care apasă fatalmente pe umerii celor din prezent, care au fost modelați astfel irevocabil sau, dimpotrivă, înseamnă o despovărare de bagajul infernal al unor superstiții și prejudecăți care împiedică acțiunea și autoconstrucția libere? Astfel, dimensiunea politică a istoriei se recompune la alt nivel: istoria filosofică nu mai e subordonată pur și simplu unor politici deja existente, ci interoghează alte politici și forme de viață, posibile și dezirabile. Din conservare a unor esențe anistorice, istoria devine o recunoaștere a capacității lumii umane de a produce noul, sub influența unor factori sociali, culturali, economici, rasiali. Genealogia în sensul ei străvechi, de lanț al descendenței legitime, face loc genealogiei în sensul modern și critic: suspiciunea că lucrurile nu sunt mereu ceea ce pretind ideologiile că ar fi, dar că pot fi reconstituite istoric în devenirea lor veritabilă, pe alocuri contingentă și uneori inconfortabilă. De tranziția de la una la cealaltă și de condițiile care au făcut-o posibilă se ocupă cele două volume ale acestei cărți.”