Raspunderea civila contractuala. Editia a II-a
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Monografia „Răspunderea civilă contractuală” a fost elaborată cu scopul de a realiza o analiză detaliată a răspunderii civile contractuale, sub toate aspectele: raportul dintre această instituție juridică și celelalte remedii ale neexecutării, domeniul de aplicare, condițiile în care poate interveni răspunderea, modalitatea de reparare a prejudiciului contractual, cauzele justificative de neexecutare, clauzele de exonerare sau de limitare de răspundere, clauzele convenționale de evaluare a cuantumului prejudiciului etc.
Prin prezentul demers științific s-a urmărit totodată o identificare a problemelor controversate din această materie, precum și oferirea unor soluții argumentate în vederea rezolvării respectivelor probleme, astfel încât să fie un ghid necesar în soluționarea litigiilor derivate din neexecutarea obligațiilor contractuale.
În vederea realizării acestei monografii s-a procedat la o examinare a practicii judiciare recente (aproximativ 500 de hotărâri judecătorești pronunțate de Curțile de Apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție), ceea ce conferă prezentei lucrări un caracter preponderent practic.
Lucrarea reprezintă teza de doctorat susținută în anul 2020 la Facultatea de Drept a Universității București, pentru care a fost acordată ce mai înaltă distincție (summa cum laude).
Actuala ediție cuprinde totodată comentarii suplimentare privind particularitățile răspunderii civile contractuale, realizându-se un examen amănunțit al doctrinei naționale și europene, având ca scop asigurarea unei informări cât mai complete asupra instituției juridice analizate.