Balerina de la Auschwitz
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 5 zile
Edie este o dansatoare talentată și o gimnastă agilă, care visează să ajungă la Olimpiadă. Între antrenamentele riguroase și eforturile de a-și găsi locul într-o familie în care este considerată „fata deșteaptă, dar urâțică“, Edie nu mai este atentă la ceea ce se petrece în lume.
Viața în Ungaria anului 1943 devenise periculoasă pentru o fată evreică. În timp ce Edie traiește fiorii primei iubiri, Europa este cuprinsă de război, iar evreii sunt aruncați în trenuri cu destinația Auschwitz. Chiar și atunci, iubitul ei reușește să o aline: „Nu-ți voi uita niciodată privirea“, îi spune Eric printre scândurile vagonului pentru vite care pornește către lagărul de concentrare.
Auschwitz este mai înspăimântător decât orice închipuire, dar Edie rezistă datorită amintirii lui Eric. În pofida tuturor suferințelor, Edie și sora sa Magda supraviețuiesc grație legăturii lor indestructibile.
În această ediție pentru tineri a volumului Alegerea, Dr. Edith Eva Eger le oferă cititorilor săi darul speranței și al curajului.
Povestea aceasta m-a influențat profund. Alegerea ne amintește cum arată curajul în vremuri dificile și ne spune că avem cu toții darul de a cântari ce am pierdut și ce ne-a ramas. - Oprah
Alegerea este un dar pentru umanitate, una dintre acele povești care nu vrei să se termine și care te schimbă pentru totdeauna. Viața lui Edith Eger ne dezvăluie puterea de a trece prin cele mai cumplite orori și de a pune acea suferință în slujba celorlalți. Ea a găsit adevarata libertate și iertare și ne arată ca putem face la fel. - Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace