„Oameni liberi și mândri, războinici neînfricați, cetățeni disciplinați, judecători aspri, păstrători statornici ai obiceiurilor, iubitori de simplitate și disprețuitori ai luxului, aceștia sunt spartanii care au condus apărarea Eladei împotriva oștilor fără număr ale perșilor, au răpus imperiul maritim al Atenei și au sfidat mașina de război a lui Filip și Alexandru ai Macedoniei. Ori măcar așa arată imaginea construită de admiratorii contemporani lor, printre care Platon și Xenofon, perpetuată de Plutarh prin consemnarea vorbelor de duh ale unor spartani faimoși, ca Licurg, Cleomene, Leonida și soția sa, Gorgo, Agesilaos și Lysandros, dar și ale unor laconieni și laconiene de rând. Se strecoară însă și mărturii ale unei Sparte mai puțin eroice, umanizate, cu bune și cu rele, în orice caz originală, o cetate unică în istoria Antichității.“ — LIVIU MIHAIL IANCU

PLUTARH din Cheroneea (46–cca 125), unul dintre scriitorii și filozofii de seamă din timpul renașterii intelectuale grecești din a doua jumătate a sec. I și prima jumătate a sec. II, a fost magistrat în orașul său natal, diplomat și preot al sanctuarului lui Apollo de la Delphi. A primit cetățenia romană și probabil a fost cooptat la conducerea provinciei Achaia. A călătorit mult în Grecia, Macedonia, Italia, Egipt și Asia Mică, atât pentru misiunile sale diplomatice, cât și pentru a ține cuvântări filozofice. Și-a fundamentat deopotrivă activitatea publică și pe cea de cărturar pe concepția filozofică platonică. Opera lui Plutarh tratează îndeosebi chestiuni morale și religioase, iar principalele sale scrieri păstrate până în zilele noastre – Viețile paralele ale grecilor și romanilor iluștri și eseurile, discursurile și notițele grupate sub titlul generic Moralia – au marcat puternic cultura europeană modernă. Plutarh i-a influențat, printre alții, pe Erasmus, Machiavelli, Rabelais, Montaigne, Shakespeare, Bacon, Rousseau, Goethe, Schiller, Emerson și Foucault.