Soarele negru
Pret de lista:
|
6900
|
Preț: |
5865 |
Reducere: |
1035 lei (15%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut.
Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.
„Încăperile, căptușite de turnurile din cărți și reviste sau ziare, erau străbătute de cărări labirintice. Nu exista nicio sursă de lumină naturală și inițial polițiștii nu au găsit nici întrerupătoarele, așa că primele scene video, de câteva minute, sunt filmate la lumina lanternei. Unul dintre polițiști povestea că ceea ce l-a izbit a fost mirosul, însă nu de cadavru, îl cunoștea prea bine, era polițist cu vechime, ci unul de chimicale și mucegai, totul acoperit de cel al hârtiei umede. Apoi, după un colț, o canapea micuță și acolo, în tăcere și întuneric, trei păpuși mari, cât niște oameni mai mici, pitici sau copii, adolescenți. Erau trei păpuși fată, rujate, cu obrazul pergamentos vopsit cu alb, cu gene lungi și baticuri înflorate pe cap. Purtau rochii cu voal și, straniu, picioarele le aveau învelite în ciorapi groși de lână și lungi până peste genunchi. Au găsit 26 de fete mumificate, deghizate în păpuși, în mirese, în prințese, cu vârste cuprinse între trei și douăzeci și nouă de ani.” Bogdan-Alexandru Stănescu