„Orice prozator aspiră să-și construiască un spațiu al lui, peste care să fie unic proprietar. Pentru Ion Mărculescu, acest spațiu este Marcona. În scriitura de transpunere a toposului, ludică, sprințară, se amestecă parodia, persiflarea, maliția, ironia și autoironia, ilustrând o poetică postmodernistă, integrându-l pe scriitor într-o generație, dar și în tradiția Școlii de la Târgoviște. Prozatorul lasă permanent impresia că se joacă, în transcrierea realului, ficțiunea se confundă cu nonficțiunea până la completa absorbție a uneia în cealaltă.“ - Ana Dobre
„Antifrazismul lui Creangă și «marea trăncăneală» a lui Caragiale sunt bine însușite, ca și breviarul onomastic trucat al lui Mircea Horia Simionescu. Nu mai puțin transpare și tutelara umbră a lui Urmuz, în mecanismul artificios al sofisticăriei, al ambiguizării.“ - Mihai Cimpoi, academician

„El susținea (motiv pentru care l‑au și spânzurat) că singurul mod onorabil de a fi este să fii tu. Dar el nu era el, într‑un fel el era alții, de aceea își striga părerile cu atâta sârguință și cu deznădejde, deși nu erau părerile lui. Nu drama de a trăi, ci drama de «a fi trăit» de alții. Drama de a nu avea un rost «al tău» și numai al tău. Drama de a trăi rostul altora și nu pe al tău. Drama de a te lăsa trăit! Dar este aceasta o țintă? Ce este aceea o țintă?“ - Ion Mărculescu