Era o toamnă plină de roade bogate şi proaspete. Câte o frunză veştedă pe ici pe colo anunţa dezvelirea copacilor ce avea să vină. Mă întrebam de ce merii au înflorit a doua oară? De ce florile nu se ofilesc şi ies ţanţoşe înaintea noastră, izvor de bucurie şi frumuseţe? De ce izvoarele şuşotesc ca şi cum ar fi în plină vară? Am pus pe seama bunicii, care se pregătea să intre în raiul ceresc şi care pe pământ trăit-a şi cultivat-a raiul pământesc, aducând slavă Domnului pentru toate, întru dobândirea vieţii de apoi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

Înainte de a pleca, bunica ne-a strâns în jurul ei şi ne-a povestit un vis:

– Dragii mei, zicea ea, am visat cum Măicuţa Domnului a intrat în casa mea, aici, în odaia cu icoanele din iconostasul nostru, căci mereu am dorit să am iconostas ca la biserică şi tot am adunat icoane la care m-am închinat alături de voi, dragii mei copii şi nepoţi. Deci, ţineţi minte că Măicuţa Domnului a poposit în casa noastră, spre trezirea voastră întru credinţă. Izvorul de lumină să nu fie stins şi voi să înmulţiţi şi să vegheaţi ca flacăra să fie mereu vie. Eu, dragii mei, mă voi duce acolo de unde am venit şi voi mă veţi însoţi până la mormânt, apoi veţi aştepta în taină petrecerea voastră pe pământ întru dorirea mântuirii.