„Despre mină, sper să scriu o carte, e o LUME; Blaga zicea că Agricultorii (țărani, ciobani), Marinarii și Minerii epuizează un orizont – deci au dreptul la un folclor al lor. Minerii au unul constituit din tăceri, resemnare și o formă de eroism (în fața morții) care nu există nici la marinari.
În Petrila, dorm în cimitir nu numai părinții, moșii și strămoșii mei, dorm și toate temele, dramele, eroii din romanele și piesele pe care nu le-am putut scrie, pe care am fost obligat să le uit.
Când privesc înapoi această colonie… cu nesfârșite coșuri, absolut egală, geometrică, simt cum colcăia acolo, în sufletele și inimile bărbaților, o nobilă idee socialistă: lupta de clasă sub o formă absolut deloc brutală, ca un fel de vis, ca un fel de ideal, ca un țel în viață. Și peste această speranță politică, a celor mai luminați dintre muncitori, se suprapunea… apa albastră a lecturilor, a viselor, a poveștilor, pe care femeile, mai ales femeile, le întrețineau în mintea copiilor. Era multă murdărie, dar nu pot să neg faptul că de la un capăt până la celălalt al coloniei, dacă treceai, simțeai că la fiecare a treia casă era cineva care citea mult sau cineva care cânta din muzicuță sau cineva care cânta din clarinet sau cineva care cânta la vioară sau cineva care avea o nebunie, un hobby, inventa ceva sau umbla prin păduri sau repara ceasornice sau povestea lucruri care nu există.” (Ion D. Sîrbu)

„Povestirile pe teme «minerești» reprezintă un segment aparte în ansamblul creației lui Ion D. Sîrbu, mărturisind atașamentul scriitorului față de valorile morale ale tatălui său și ale coloniei în care s-a născut. După ce stârnise interesul lui Blaga, în studenție, cu o lucrare intitulată Nostalgia orizontului pierdut, în care avansa ipoteza că «întreaga psihologie, morală, și chiar conștiință socială a minerilor nu este decât consecința unei tragice mutații» – a transmutării unor țărani din «ordinea orizontală a lumii organice» în cea «verticală, a mineralului» –, scriitorul va da curs îndemnului de a ilustra existența unui autentic folclor mineresc și a unei mitologii sui generis. În consecință, în textele acestea, care vădesc o autentică vocație de povestitor, accentul nu se va pune pe aspectele formale, de natură estetico-narativă, ci pe relevanța antropologică a descrierilor de oameni și de peisaje. În fapt, la fel ca poporaniștii ieșeni de altădată, socialistul Sîrbu este și un spirit conservator, un nostalgic al lumii așezate de odinioară, care privește cu scepticism modernitatea, nevăzând în istorie decât o ipostază degradată a mitului. Scriitorul asistase pe viu la construirea socialismului și nu putea să privească indiferent monstruoasa urbanizare și industrializarea megalomanică a țării, pe model asiatic. De aceea, Sîrbu va încerca să integreze universul mineresc, cu notele sale particulare și cu imaginarul specific, în coordonatele civilizației românești tradiționale și ale geografiei autohtone.” (Antonio Patraș)