Cred că scriitorul Radu Găină este unul inconfundabil în peisajul prozei româneşti, o acoladă inspirată în linia respectului pentru proza tradiţiei şi care ajunge cu nonşalanţă la ritmul zilelor noastre.

Despre acesta aş zice că are farmecul lui şi culoarea lui, dar nu e decât o reverberaţie care dovedeşte de fapt soliditatea structurală a acelui trecut atât de bine şi serios articulat. Un fel de înfruntare a conservatorismului cu modernismul care se transformă, sub ochii noştri, într-o alianţă.

Cleopatra LORINŢIU

Palma împarte viaţa în două, ea este de neuitat întrucât adună în sunetul ei strident umilinţă, uluire sau, dimpotrivă, binefăcătoare trezire „la realitate”. Este ca sărutul lui Hristos care îl lasă mut pe Marele Inchizitor, neinterpretabil, brusc şi definitiv. Or, în cartea lui Radu Găină, palmele îmi par că stau pe muchia dintre lumi, judecând mereu puterile plăsmuitoare ale memoriei şi persistenţa, în ea, a realului taciturn şi fără nuanţe.

Ioan Alex TOFAN