Acesată carte își propune să reconstituie istoria miliară a perioadei dintre abandonarea provinciei Dacia și retragerea ultimelor elemente ale puterii militare romano-bizantine de pe frontiera dunăreană, în al doilea deceniu al secolului al VII-lea. Prin Dacia înțelegem tot spațiul mărginit de Tisa, Dunăre și Nistru, care înainte de cucerirea romană a fost populat de triburile denumite convențional de istoricii moderni „geto-daci”. Retragerea armatei și a administrației romane a eliminat frontiera dintre teritoriul care fusese ocupat și cel rămas în afara provinciei, și, de aceea, istoria acestui spațiu trebuie tratată în ansamblul său, pentru perioada care a urmat…

Istoria militară a Daciei post-romane a fost de fapt o parte a istoriei contactelor romano-barbare la Dunărea de Jos, în care într-o primă etapă actorii au fost Imperiul Roman târziu, goții, sarmații, diferitele grupuri de daci încă neromanizați, precum și populația daco-romană rămasă pe teritoriul fostei provincii. Ulterior, locul primilor barbari a fost luat de huni, gepizi, bulgari, slavi și avari, în timp ce populația daco-romană devenea tot mai izolată de lumea romană din care se desprinsese. Abandonarea provinciilor de frontieră va desăvârși această izolare.