Revolutia din 1989 povestita celor care nu au trait-o. O introducere
Pret de lista:
|
4900
|
Preț: |
4410 |
Reducere: |
490 lei (10%) |
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 15 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cartea de față este prima dintr-o serie care le prezintă adolescenților și tinerilor de azi, într-o manieră riguroasă dar accesibilă, subiecte esențiale pentru înțelegerea lumii în care trăiesc.
„E una dintre convingerile mele cele mai puternice: acea generație care va ajunge prima să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci cu noi, cu o întreagă societate infantilizată cu traiul, vreme de 45 de ani, sub un regim comunist și obligată brusc să se maturizeze peste noapte, va fi și generația care va reuși să răscumpere frustrările părinților și bunicilor ei, să le dea un sens, să le transforme, în sfârșit, într-o nouă civilizație românească, una funcțională, de succes. Poate este chiar generația voastră. Până atunci însă, sensul istoriei rămâne ascuns în poveștile noastre, iar aflarea lui depinde de onestitatea cu care le transmitem mai departe.” Alina Pavelescu
„Pentru România de azi, căderea regimului comunist în urma Revoluției din 1989 este, fără nicio îndoială, «evenimentul fondator». Pentru cei născuți înainte de 1980, ea este, încă, o amintire vie. Iar pentru cei mai tineri – o poveste. Însă nu una oarecare. Este, în mod sigur, cea mai nebuloasă și mai controversată poveste din întreaga istorie modernă românească.
Admir curajul extraordinar al Alinei Pavelescu de a dedica revoluției o carte gândită și scrisă pentru cei care nu au participat la ea și care nu i-au fost martori. Îți trebuie multă îndrăzneală să abordezi un eveniment atât de aprig disputat, ai cărui participanți, fiecare cu propria-i poveste, ard de nerăbdare să te contrazică.
Alina Pavelescu reușește nu numai să treacă prin focul încrucișat al părerilor concurente cu un amestec salutar de emoție și detașare, ci și să scrie o carte palpitantă, rezultat al unui demers detectivistic captivant.” Liviu Papadima
Cartea de față spune povestea Revoluției din 1989, oprindu-se cu predilecție asupra acelor momente-cheie care le pot da tinerilor cititori o imagine de ansamblu cu privire la acest eveniment important din istoria națională. Prin urmare, volumul nu și-a propus să relateze întreaga istorie a acestui eveniment și nici să ofere răspunsuri definitive cu privire la ceea ce s-a întâmplat în timpul revoluției. Și-a propus în schimb să istorisească celor care nu au trăit-o ce s-a întâmplat înainte, în timpul și imediat după Revoluția din 1989, așa cum se cunosc faptele în prezent, umplând astfel un mare gol din programele școlare românești cu privire la acest subiect.
Teme abordate: comunism, blocul sovietic, Revolta din 1987, Operațiunea Trandafirul, Nicolae Ceaușescu, Revoluția din 1989, morții Timișoarei, Războiul Rece, Mineriadă, Piața Universității, Gorbaciov, Zidul Berlinului, Dosarul Revoluției, diversiune, revoluție în direct, Securitate, istorie, UTC, PCR, disidenți