Din marmura soclurilor (Laureati ai Premiului Nobel pentru Literatura) Volumul 5
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 7 zile
Aplecându-mă asupra vieții și operei laureaților Premiului Nobel, am constatat, încă o dată, că, indiferent unde trăiesc și cât de valoroase sunt creațiile lor, omenescul din fiecare este latura sine qua non a tot ce înfăptuiesc și cuprinde, inevitabil, nu doar lumini, ci și (de multe ori chiar „mai ales”) umbre, fiindcă, adeseori, unii dintre cei care au marcat scrisul artistic al umanității n-au ezitat (ba chiar au făcut-o cu toată sinceritatea și cu toată convingerea) să se pună în slujba a ceea ce au crezut că ar folosi binelui (spre exemplu, în slujba unor regimuri politice nocive), dar care s-a dovedit a fi contrariul, cu, deci, grave repercusiuni asupra lumii. Asemenea experiențe au fost ulterior distilate, transformate în creație artistică, de cele mai multe ori, de excepție.
Mioara BAHNA