In Romania, definiţia presei drept "caine de paza al democratiei" este contracarata de binecunoscutul adagiu "Cainii latra, caravana trece".
Exista un remediu la acest impas? Da. Paznicul nu tace pana cand nu opreste caravana. Este si felul in care intelege Carmen Musat puterea si rolul presei. Ea a inregistrat chiar in relativ scurta ei cariera publicistica unele asemenea opriri de caravana. Cu aerul sau politicos, de o civilitate absoluta, oroare de pamflet şi bascalie, dar de o fermitate pe care mulţi publicisti experimentati n-o mai au, a pus degetul pe cateva rani: un rasunator plagiat neasumat si nepedepsit, grupurile de prestigiu si certurile lor, expozitiile goale de la noi si cozile de mii de persoane in fata muzeelor, in Occident, lipsa ori precaritatea instrumentelor de lucru in cultura noastra.

Fara indoiala, peste ani, aceasta publicistica alba, lipsita de zorzoane, calma, va edifica istoricii culturii asupra problemelor reale ale epocii noastre, dincolo de vacarmul redundant de voci. Fiindca cernand polemicile ramai, lucru foarte rar, cu toate ideile importante care s-au vehiculat in cultura in ultimii cinci ani.

Doina Jela Cartea de faţa este alcatuita in principal din editorialele lui Carmen Musat din Observator cultural, dar si din contributiile ei la dezbateri pe probleme ale invatamantului si culturii. Stranse in volum si scoase din contextul in care au aparut - paginile revistei acuzate deseori de conformism, stangism si corectitudine politica -, editorialele lui Carmen Musat sunt net avantajate. Descoperim in ele o voce catusi de putin cuminte, conformista, corecta politic, ci doar una lipsita de narcisism si de gust al punerii in spectacol, vocea bunului-simt, a bunei cresteri, a respectului de sine si de interlocutor, in fine, lucru atat de rar in Romania tuturor iritarilor, umorilor şi chiar grosolaniei, o voce remarcabila prin normalitate. Aceasta fiindca asemenea revistei in care au aparut de-a lungul a cinci ani, preponderent informative, ele ne aduc la cunostinta fapte de cultura curente: expozitii, happeninguri, colocvii, dezbateri, lansari de carte, gale de film si de teatru, uneori in neasteptate locuri uitate de lume. Cum ar fi, intr-un satuc pierdut din Semenic, unul dintre cele mai bune festivaluri de jazz din Europa. Consecintele acestei alegeri, caci despre o alegere e vorba, sunt surprinzatoare: calma si pozitiva, chiar si atunci cand polemizeaza, Carmen Musat ne ajuta sa descoperim o Romanie aproape necunoscuta - vie, dinamica, increzatoare in sine, o tara normala

Recitind articolele "de circumstanta" pe care le-am publicat de-a lungul a cinci ani (2000–2005) in presa culturala, am descoperit ca, dincolo de suprafata evenimentelor comentate, punctuale si efemere, se intrevad constantele prin care se poate defini, retrospectiv, spiritul epocii. Indiferent ca e vorba de spatiul cultural, de cel politic, educational sau mediatic, evenimentele la care se face referire in articolele incluse in acest volum alcatuiesc un puzzle care imi pare a fi, in mod esential, o memorie, partiala si subiectiva fara indoiala, dar nu mai putin memorie: a rupturilor din societatea romaneasca post-decembrista, a solutiilor de continuitate, a ezitarilor si a dificultatilor de adaptare la ritmurile democratiei. Altfel spus, un breviar al anilor din urma, oglinda imperfecta, ca toate oglinzile de altfel, a lumii in care traim.